Selectează o Pagină

Ai avut vreodată o perioadă în care nu aveai nimic planificat și nu aveai nici un scop? Cu toții cred că am avut o astfel de perioadă în viață. Și sunt unii care încă mai trec prin ea. Se datorează lipsei de organizare. Atunci când nu știi ce faci și de ce faci nu ai chef nici măcar să te ridici din pat. Și totuși cum scapi de astfel de momente neproductive și fără rost? Folosind o agenda, e cea mai simpla variantă pentru mine.

Răspunsul e mai simplu decât pare

Știi momentele acelea când știi că la sfârșitul zilei poți să te uiți la un film acasă sau poți să îți comanzi ceva din oraș. Satisfacția aceea de la sfârșitul zilei în care toată munca îți este recompensată. Este un sentiment de împlinire. Pentru că ai primit ceva pentru care a meritat să muncești. Și pe parcursul zilei ai avut motivația să mergi înainte și să îți faci treaba cum trebuie. Multora li se pare greu să se organizeze. De ce ar face-o? Și așa ziua tot trece. Da ziua trece, dar în acea zi ce a făcut diferența dintre tine și o persoană care s-a organizat? Probabil a reușit să facă și curățenie în cămară, ca nu a mai apucat de câteva zile, a reușit să termine acel proiect la care a stat de ceva vreme și multe altele.

Îmi vine în minte o vorbă, nu e a mea, am citit-o undeva. Toată lumea are 24 de ore. Asta înseamnă că și bogați precum Bill Gates au 24 de ore. Tot atât avem și noi 24 de ore. Ce face diferența între ei și noi? Simplu. Ei se organizează. Alocă timp și energie lucrurilor care chiar contează și merită să fie promovate. Prin urmare dacă vrei să treci la următorul nivel va trebui să începi și tu să îți organizezi ziua. Să vezi la ce și pentru ce lucrezi azi.

Capeți o imagine de ansamblu

Ți s-a întâmplat vreodată să vrei să faci ceva mare dar te-a copleșit complexitatea proiectului? Probabil l-ai abandonat spunând că nu poți să îl faci sau probabil te-ai pus să îl faci și nu mai știai pe unde să o apuci. Ei bine soluția era chiar simplă. Folosind o agenda sau chiar o foaie mare puteai să scrii tot ce voiai să faci. După care rupeai fiecare task mare în bucăți mai mici și le planificai pe zile și săptămâni. Odată ce aveai o imagine de ansamblu iți era foarte ușor să te apuci de treabă.

Prin urmare agenda este o unealtă foarte utila chiar și în zilele de azi. Eu personal am folosit câteva agende. dar au fost și momente în care am uitat de ele.