Selectează o Pagină

Cartea Cireșarii II a fost scrisă de către Constantin Chiriță prin anul 1970 și a fost dedicată tineretului. Aceasta a avut un mare succes în cadrul publicului adolescentin în anii 1970-1980.

După ce bravii cireșari au ajuns în sat și toată lumea a aflat povestea lor au fost lăudați și slăviți. Dar ca orice poveste care este povestită prea mult începe să își piardă farmecul. Era vacanța de vară iar Tic se plimba prin curtea școlii pentru că nu avea ce face. În oraș nu era nimic interesant și nu avea pe nimeni cu care să vorbească sau să se joace. În timp ce se plimba pe acolo vede lângă cișmea o fată. Ea avea o rochie albă, strălucitoare, era brunetă cu părul ondulat, avea o fire visătoare deoarece stătea nemișcată lângă cișmea furată de zarea albastră. Tic a vrut să o spioneze dar a fost descoperit ușor de către fata în alb, cum a numit-o el. Aceasta a spus: „Ce proști sunt spionii din orășelul acesta!” ceea ce l-a enervat la culme pe Tic și l-a determinat să găsească o modalitate să se răzbune.

El se duce la Dan și vorbește cu el, mai bine zis îl întrerupe din lectură cu o poveste cu un cățel și îl și insultă. După asta întreabă de femininul de la Harap Alb și atunci Dan își dă seama în sfârșit că e vorba de cineva anume. După asta se decid ca Dan să îi scrie o scrisoare în care să își bată joc de ea iar Tic trebuie să afle adresa la care locuiește. Așa că Tic se înbracă în haine de cerșetor și află unde stă fata și mai află că locuiește doar cu bunica ei după care se întoarce la Dan. Acesta i-a scris următoarea scrisoare

„Stimată necunoscută. Dacă aş fi poet, scrisoarea aceasta ar fi compusă toată în versuri. Iartă-mă, deci, pentru faptul că natura nu m-a înzestrat cu acest dar. Îţi ofer, în schimb, toate celelalte daruri cu care poate fi înzestrat un tînăr. Chipul tău nu mă părăseşte nici o clipă…plutind în lumi ireale şi adunînd în jurul tău feţi frumoşi neînfricaţi cu care mă lupt pînă la istovire pentru a avea eu singur fericirea să te văd, fericirea să mîngîi urmele paşilor tăi, să sărut florile care ţi-au alintat obrajii şi părul de aur…(deși era negricioasă)…Dar sosirea dimineţii care pe alţii îi fericeşte, pe mine mă duce într-o lume tristă, adică în lumea adevărată, care-mi ascunde chipul tău, care-mi opreşte îndrăzneala şi-mi amplifică tristeţile…redă-i veselia care înainte nu-l părăsea nici o clipă, insuflă-i mai ales nădejdea că poate zbura spre cuibul inimii tale. Iar dacă dorinţele mele ţi se par prea îndrăzneţe, oferă-i măcar putinţa să-ţi atingă o dată mîna, să te audă şoptindu-ţi numele cu clopoţei din glasul tău..şi să se despartă cu icoana fiinţei tale pentru totdeauna păstrată în inima sa mare şi bună. Iar atunci cînd vei voi, peste un an, peste zece, sau mai tîrziu să vii din nou în faţa mea…mă vei găsi în acea veşnică aşteptare pe care un singur sentiment e în stare s-o păstreze. Încîntătoare necunoscută, acceptă, te rog, propunerea de întîlnire pe care cu atîta teamă şi speranţă ţi-o fac şi vino mîine la orele 6 după-amiază, în grădina publică, pe banca din faţa statuii aceluia care a cîntat ca nimeni altul dragostea, marele Eminescu.”

Acum Tic trebuia să expedieze scrisoarea. Nu era greu deloc deoarece știa că bunica fetei venea la o anumită oră la magazin. A reușit să prindă cu un ac scrisoarea de fusta bunicii când tocmai intra pe poarta casei ei. Fata primește scrisoarea, o citește și le face o farsă iar.

Cei doi cireșari se duc la locul întâlnirii de la 5 ca să o vadă cum așteaptă ei așteaptă și așteaptă și așteaptă și fata nu mai vine. Desigur trecuseră și alte persoane pe lângă acea bancă. Pe la 6 jumate coboară din copac și se duc la bancă, acolo găsesc un bilet care este adresat lor:

„…Stimaţi copilaşi! Am primit mesajul vostru care mi-a declanşat într-adevăr un sentiment… de milă faţă de voi. V-am făcut şi cinstea de a vă arunca o privire încîntătoare, plină de admiraţie cînd am văzut cu cîtă uşurinţă v-aţi căţărat în copac. Îmi pare totuşi rău că nu veţi putea mîngîia urmele paşilor mei şi mi-e teamă că din această cauză veţi crede că sînt o zînă, ceea ce pentru vîrsta pe care presupun c-o aveţi n-ar fi deloc de mirare. Sfatul meu este să vă găsiţi preocupări mai apropiate de vîrsta şi posibilităţile voastre. Ce-aţi zice să participaţi la un concurs de trotinete sau triciclete? Dacă nu-l veţi cîştiga, fiinţa mea generoasă se va strădui să vă aline marile voastre suferinţe. Acesta este răspunsul „Prizonierei în alb”. P.S. Pariez că veţi sta în copac cel puţin pînă la şase şi jumătate şi că veţi face nişte mutre cînd veţi citi aceste rînduri…”

Într-adevăr s-a întâmplat tot ce a scris ea în scrisoare și nu a greșit nici cu mutrele lor. Așa că se întorc amândoi pleoștiți la casele lor. Pe drum ca prin minune se întâlnesc cu Fata în alb. Se fac de râs dar Tic se hotărăște să se răzbune pe prietenul care se plimba cu fata. După asta Tic se duce la antrenamentul lui Ursu. El avea un meci greu și trebuia să se antreneze. Tic ajunge mai târziu decât trebuia să ajungă și Ursu o jignise pe Lucia prin faptul că o îmbrățișase cam brutal. După asta intră în sală adversarul lui Ursu și se antrenează la sacul cu nisip. El lovea din ce în ce mai tare că sacul făcea un unghi de 90 de grade. Tic țipă scurt „aaa” si vlăjganul se uită la el. între timp sacul îl lovise și îl făcuse knock-out (primul de altfel).

Vine și ziua meciului, Ursu îl face knock-out pe adversar în repriza a doua. După meci lucrurile par a veni la normal. Tic încearcă să se împace cu soră-sa dar nu prea reușește. Iar Dan încearcă să îi aducă pe Ursu și pe Lucia înapoi împreună cu ceilalți cireșari.

Dar se întâmplă ceva deosebit. Fata în alb fuge de acasă pentru că bunica ei nu o lasă să își facă prieteni și pentru că nu o înțelege. Aceasta ajunge la Castelul celor Două Cruci. Ea nu știa că se numea așa și nu știa că acesta era castelul pe care îl visase și despre care a scris la competiția de creație literară unde a cunoscut-o Maria, adică nu a cunoscut-o doar a auzit de ea.

Ea a ajuns acolo unde s-a întâlnit cu tatăl ei care a închis-o într-o cameră pentru că voia să o ferească de pericole.Tatăl ei era ajutat de doi oameni care erau asistenții lui. Ei căutau comoara ascunsă din castel pentru că știau că există una. Și găsiseră o parte din ea. Fata în alb nu a vrut să rămână închisă așa că a scris o scrisoare către cireșari pe care i-a aruncat-o unui cioban care era jos. Dar a uitat cel mai important lucru: să spună unde se afla castelul.

Pachetul trece prin mai multe mâini și ajunge la cireșari după două zile. Inițial cireșarii cred că este vorba de o nouă farsă a fetei în alb și nu prea cred în ea dar totuși cercetează. Tic, Ursu și Dan se duc la niște ruine unde găsesc un document. Acest document vorbește despre intrarea în castelu celor doua cruci. Numai că este cifrat. Cireșarii descifrează documentul și după mai multe căutări găsesc intrarea în castel.

Era un tunel lung de 8 kilometri cu capcane. Cireșarii trec cu bine. Dar la castel Lucia este mușcată de o viperă cu corn. Ursu a salvat-o prin faptul că a supt sângele înveninat și l-a scuipat afară după care a luat alcool în gură și l-a scuipat afară. După două ore de luptă cu veninul Ursu se trezește. Pe Lucia o durea doar puțin piciorul. Oricum chiar dacă ar fi zis cuiva nimeni nu ar fi crezut povestea asta. După care intră în castel. După cum spune numele Castelul celor Două Cruci. Castelul era format din două aripi care comunicau între ele cu un pasaj secret ce putea fi deschis doar dintr-o parte. Cireșarii o eliberează pe fata în alb dar este capturat Tic.

Până la urmă toată lume se întâlnește cu toată lumea Cireșarii le arată celor trei oameni Partea lor de castel unde era comoara iar ei le satisfăceau dorința de a cunoaște mai multe despre istoria castelului.

Puteți afla mai multe despre mine aici.