Selectează o Pagină

Ți s-a întâmplat măcar odată să mergi în vizită la cineva și acea persoană să aibă un calculator foarte performant și poate chiar să aibă ceva lumini RGB? Cel mai probabil ai rămas surprins de aspect cât și de ce juca persoana respectivă. În cazul meu am văzut primul joc pe calculator într-un Internet cafe. Cred că era Counter Strike 1.6 și era jucat de un copil cam de vârsta mea. Eram oarecum impresionat de viteza cu la care se întâmplau toate lucrurile și mereu mă întrebam cum de știa băiatul de pe scaun unde erau inamicii. Din ziua aceea mereu am avut în cap ce tare ar fi să mă joc și eu pe un calculator. Numai că nu aveam niciunul pe acasă. Și începusem să mă întreb: „Cum să îți construiești propriul calculator?”

Astăzi am deja un calculator performant, care poate face cam orice aș avea nevoie. Editare video, scris de articole, editare de poze, tot de pe calculatorul acesta intru și pe online și mă mai și joc jocuri cu prietenii. Acum răsare altă întrebare: „Ce face un calculator să fie bun, să poată să facă ce ai tu nevoie?” Răspunsul la întrebarea asta este oarecum de așteptat. Trebuie să fie echilibrat în privința pieselor. Dacă nu știi care sunt componentele dintr-un calculator atunci ai mai jos un mic ghid.

Componentele calculatorului

Placa de bază

Cred că printre primele componente pe care le vei vedea la un calculator este placa de bază. Și dintr-un motiv foarte evident: toate componentele sunt montate pe placa de bază. Placa de bază acționează ca și un canal de comunicație între componente. Dacă componentele sunt toate conectate pe placa de bază ele pot comunica și lucra împreună iar procesorul poate da comenzile către restul componentelor. Ceea ce ne duce la următoarea componentă

Procesorul

Procesorul este capul calculatorului, el dă comenzile și organizează ce face fiecare componentă în parte. Este responsabil cu majoritatea programelor. Dacă deschizi Spotify, de exemplu, o parte din puterea calculatorului va fi folosită pentru a deschide și pentru a menține deschisă aplicația Spotify. Procesorul lucrează împreună cu memoria RAM și cu Hard Disk-ul pentru a rula aplicația. Și cum un cap nu poate face mare lucru sigur are nevoie și de membre, placa de bază este corpul. Următoarea componentă este Hard Disk-ul

Hard-Disk-ul

Hard Disk-ul este componenta care păstrează toate informațiile pentru a fi accesate oricând și în orice situație. Te poți gândi la hard disk ca la la o carte pe care o ai mereu cu tine. În ea scrii tot ce vrei să ții minte. Calculatorul stochează fișierele de la aplicații, poze, melodii, diverse documente text, jocuri, etc. Calculatorul trebuie să fie în stare să poată accesa acea informație oricând. Desigur există și memoria de scurtă durată, memoria RAM.

Memoria RAM

Memoria RAM este componenta care este folosită când rulează un program sau sistemul de operare. Te poți gândi la această componentă ca la membrele corpului. Procesorul dă comenzile și face o parte din treabă iar memoria RAM sunt membrele, care fac o parte importantă din treabă. Dacă deschizi un joc de exemplu procesorul va ține jocul deschis și va face o parte din treabă, din Hard Disk, calculatorul ia fișierele necesare pentru a rula jocul, iar memoria RAM va fi responsabilă pentru ceea ce faci în joc. Iar aici intră pe scenă și placa video.

Placa video

Probabil ce mai scumpă componentă din calculator, poate atinge niște prețuri chiar exagerate uneori. Totuși poate face cea mai multă treabă, Placa video este ca și un mini calculator. Are un procesor și RAMi. Doar că nu sunt aceeași cu cele pe care le ai deja în calculator. De obicei un calculator are o placă video integrată. Nu este ea cea mai bună dar își face treaba. Dacă îți cumperi o placă video dedicată, care de obicei sunt mai bune, calculatorul tău va avea un plus la performanță. Pe scurt placa video este responsabilă cu tot ce se vede pe ecran, și nu este o treabă tocmai ușoară dacă te joci un joc.

Sursa de curent

De asemenea nu trebuie să uităm de sursă. Cum vrei să funcționeze calculatorul dacă nu are o sursă care să îl alimenteze. Sigurul lucru de care trebuie să ții cont la o sursă este de puterea ei. Și atunci numai dacă ai un calculator care folosește foarte multă energie. Adică calculatoarele cu piese performante și avansate.

Dacă știi tot ce am menționat mai sus deja ai jumătate din răspunsul la întrebarea: „Cum să îți construiești propriul calculator?”. Înainte de a te uita la niște componente trebuie să știi ce fac aceste componente și să nu te iei numai după ce știi tu. De asemenea este indicat să ceri și ajutorul unui specialist dacă ai de gând să construiești un calculator de la zero. Dacă nu știi nimic de calculatoare și nu prea îți permit banii să faci greșeli, mai bine cumperi un calculator deja făcut.

Ideea pentru acest articol a venit de la Dystroier care mi-a trimis o sugestie pe pagina de contact.

Imagine de StartupStockPhotos de la Pixabay