Selectează o Pagină

Te-ai întrebat vreodată de ce e important să înveți în carantină? Învățatul nu se poate spune că dăunează cuiva, nici măcar ție. Și totodată orice informație este utilă. Nu există informații nefolositoare. Tot ce înveți îți va fi util. Poate nu acum și nici mai târziu dar sigur te va ajuta. Cercetările științifice au dovedit că în creierul uman există suficient loc cât să memoreze tot ce s-a întâmplat de la începutul omenirii până acum. Și tot ar mai avea loc.Deci nu te teme că o să îți umpli creierul cu informații nefolositoare.

Dar școala e aiurea

Poate părea așa în ochii tăi. Sau poate chiar așa e . Totuși nu poți da vina pe școală. Dacă te întrebi de ce nu. Atunci am să te dezamăgesc puțin. Dacă tu crezi că lumea trebuie să îți ofere totul pentru a locui sau a munci în ea te înșeli. Tu trebuie să îți dezvolți propriile talente și abilități pentru a putea ”supraviețui” în lume. În era noastră acest cuvânt are alt sens.

Prin urmare nu da vina pe școală că e aiurea ci dă vina pe tine că nu te-ai pus să înveți de unul singur. La urma urmei dacă știi să te educi singur ai un talent deosebit. Și ai mari șanse să faci ceva deosebit. Acesta este un alt răspuns la întrebarea: De ce e important să înveți în carantină? Ca să dobândești abilități noi, abilități pe care nu oricine le are. Astfel devii o persoană valoroasă pentru alții.

Învățând ocupi timpul acela nefolosit

Să fim serioși, de câte ori nu te-ai plictisit în această perioadă? Poate nici nu mai știi de câte ori deja. Ca să îți ocupi timpul, nu mai bine înveți și tu ceva? Stai puțin. Nu te pun să înveți neapărat pentru școală. Învață despre un subiect la alegere. Nu trebuie să fie legat de școală. Eu am ales să învăț despre inteligența emoțională

Am descoperi că este foarte interesant să afli informații noi despre un anumit domeniu. Am în plan să fac ceva cercetări pe domeniul jocurilor video și al impactului lor asupra adolescenților. Sper să găsesc ceva interesant.